„Aveți pretenții mari de la mine ca să fac asta!” Costel Enache, debusolat după scenariul-șoc din Petrolul – Rapid. De ce spune că este „Tata Omidu”

„Aveți pretenții mari de la mine ca să fac asta!” Costel Enache, debusolat după scenariul-șoc din Petrolul - Rapid. De ce spune că este „Tata Omidu”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul – Rapid 0-0! Meciul dintre cele două mari rivale a avut un scenariu greu de crezut. Petrolul a avut trei penalty-uri consecutive ratate și nu a reușit să câștige un meci pe care l-a jucat în superioritate numerică. Costel Enache s-a prezentat debusolat în fața presei. Antrenorul nu a găsit explicații pentru ceea ce s-a întâmplat.

Primvus derby, așa cum este numită întâlnirea dintre cele două rivale, a avut de toate în acest play-off pentru promovare din Liga 2. Penalty-ul primit de Petrolul și ratat de trei ori nu poate fi explicat nici măcar de cei prezenți pe teren.

Costel Enache, debusolat după scenariul șocant din derby-ul Petrolul – Rapid

„E greu sa-mi găsesc cuvintele, situaţia sau trăirile mele. Cred că şi dacă marcam la cel de-al treilea penalty, tot supărat eram. Ne-am grăbit, ne-am hazardat, nu am jucat deloc logic. Am fost nervoşi şi agitaţi şi am intrat într-o luptă care a fost egală.

Jucătorii au muncit, dar nu am avut luciditate, nici răbdare. Am ales variante fanteziste pentru finalizare. Aveţi pretenţii mari de la mine dacă vreţi să vă explic faza de la penalty. E greu de explicat. Nu există de fapt o explicaţie pentru aşa ceva.

Ordinea executanţilor aceasta era. E greu să găseşti o logică în ceea ce s-a întâmplat. A fost o miză mare, dar din păcate rezultatul nu ne ajuta. Era ideal să luăm toate cele trei puncte, mai ales că echilibru există între cele şase echipe şi am văzut tot felul de rezultate ciudate” a declarat Costel Enache după meci.

Costel Enache spune că echipa lui a fost grav afectată de cazurile de coronavirus:

„Nu mai las jucătorii acasă, stau în cantonament, din precauție. Că am fost naiv în… cum s-a propagat acest virus. Nu turbează, dar ce? Eu nu am turbat azi?

Sunt tata Omidu, v-am zis de la început că vor fi multe rezultate de egalitate. Îi înteleg pe cei de la Rapid dacă sunt supărați pe arbitraj.

Și eu, în cariera mea, am trecut prin astfel de momente și îi înțeleg.

Nici dacă ies luni negativi cei care sunt în izolare nu îi putem primi, pentru că protocolul e alambicat și le trebuie două teste consecutive negative și după două săptămâni de inactivitate nici nu poți conta pe ei imediat”, a mai spus antrenorul Petrolului.

Laurențiu Marinescu a fost unul dintre cei care au ratat penalty-urile. Mijlocașul spune că nu a trăit așa ceva în viața lui:

„Parcă trăiesc un vis urât și aștept să mă trezesc mâine dimineață și să știu că nu e nimic adevărat.

Am avut trei penalty-uri, eliminați, parcă atâta ghinion nu am avut de când mă știu. Să fim atâția jucători cu virus, covid, suspendați, au fost și aceste penalty-uri ratate… parcă ne ține cineva acest ghinion să nu putem să câștigăm

Noi suntem vinovați, dar mai sunt patru meciuri și, de ce nu, să sperăm până la final. Poate vom fi mai norocoși la meciul cu UTA”, a declarat Marinescu imediat după meci.

♦Petrolul: R. Avram – Sîrghi (M. Bratu 31′), Andr. Răuță, Ant. Manolache, Țicu – Pierce (Șt. Blănaru 78′) – Gab. Deac, Meza Colli, Laur. Marinescu (cpt.), Saim Tudor – Arnăutu
Rezerve neutilizate: C. Lungu, Apostolachi – D. Enache, Nițescu
Antrenor: Costel Enache

♦Rapid: Mih. Popa – Bonnin, Al. Iacob, Mallo, Goge (cpt.) – R. Lazăr, Jorza – Sefer (G. Crețu 81′), Alami (Djuric 46′), Drăghiceanu (Al. Tătaru 72′) – Hlistei (Bg. Manole 83′)
Rezerve neutilizate: – Băjan, Labeau, Al. Dulca
Antrenor: Dan Alexa
Eliminați: Rareș Lazăr 28′ (cumul de cartonașe galbene), Mihai Popa 68′ (cumul de cartonașe galbene)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×